Tulburările de conduită (CD) reprezintă o provocare majoră pentru cadrele didactice care interacționează cu elevii din ciclul gimnazial. Tulburările de conduită (CD) sunt afecțiuni de sănătate mintală caracterizate printr-un tipar persistent de comportamente agresive, sfidătoare și antisociale, care încalcă drepturile altor persoane și normele societății. Aceste comportamente, departe de a fi simple manifestări trecătoare, pot afecta profund funcționarea socială, academică și emoțională a copiilor și adolescenților.
Având în vedere impactul semnificativ asupra mediului școlar și a relațiilor interpersonale, este crucial ca profesorii să înțeleagă manifestările specifice acestei tulburări, cauzele sale și modalitățile de gestionare în clasă.
Comportamente frecvente
Copiii și adolescenții pot manifesta agresiune fizică (împotriva oamenilor sau animalelor), vandalism, furt și încălcări grave ale regulilor (absenteism, fuga de acasă). În timp ce băieții tind să manifeste comportamente mai agresive și evidente, fetele prezintă adesea comportamente mai subtile, precum înșelăciune sau furt.
Prognostic
Fără intervenții adecvate, comportamentele de conduită perturbatoare pot persista și escalada, crescând riscul de dezvoltare a tulburării de personalitate antisocială la vârsta adultă (Moffitt & Scott, 2008).
Un alt aspect important îl reprezintă comorbiditățile, între care ADHD, depresia sau anxietatea, acestea putând influența severitatea și persistența simptomelor.
Particularitățile de vârstă în manifestarea simptomelor tulburărilor de conduită
În ciclul gimnazial (11-14 ani), tulburările de conduită se manifestă prin comportamente variate, care pot diferi în funcție de gen și mediu. De regulă, băieții tind să manifeste comportamente mai agresive și evidente, precum agresiuni fizice, inițierea de lupte, intimidarea colegilor sau vandalism, în timp ce fetele pot adopta comportamente mai subtile, cum ar fi minciuna, furtul sau fuga de acasă. Studiile arată că începerea acestor comportamente apare mai frecvent la băieți într-un stadiu mai timpuriu, iar intensitatea acestora poate fi mai mare, comparativ cu fetele, care au un debut mai târziu al simptomelor (Moffitt & Scott, 2008).
Mecanisme etiopatogenetice
- Factori genetici: Studiile au identificat o componentă genetică semnificativă, sugerând că trăsăturile agresive și comportamentele antisociale pot fi moștenite. De asemenea, trăsăturile de insensibilitate emoțională și lipsa de empatie, frecvent întâlnite în CD, au o bază genetică (Baker, 2013).
- Disfuncții neurobiologice: Tulburările de conduită sunt asociate cu disfuncții în regiunile cerebrale responsabile de controlul impulsurilor și de procesarea emoțiilor, cum ar fi cortexul prefrontal și amigdala. Nivelurile scăzute de serotonină și dopamină contribuie la impulsivitate și agresivitate (Frick, 2016, Moffitt & Scott, 2008).
- Factori de mediu: Mediul familial joacă un rol esențial. Experiențele de abuz, neglijare, expunerea la violență domestică sau absența unui model parental consistent pot exacerba comportamentele problematice. De asemenea, factorii socio-economici, cum ar fi sărăcia sau accesul limitat la educație, cresc riscul dezvoltării CD (Baker, 2013). Mediile care promovează conflictele, instabilitatea emoțională și neglijarea contribuie la consolidarea unui tipar antisocial. Mediul urban și comunitățile defavorizate sunt asociate cu o prevalență mai mare a CD, datorită expunerii crescute la violență, sărăcie și stres familial.
”Nu subestima niciodata capacitatea unui adolescent de a creea probleme!”
Autor necunoscut
Recomandări pentru interacțiunea la clasă cu elevii cu tulburări de conduită
Gestionarea elevilor cu tulburări de conduită poate fi dificilă, dar aplicarea unor strategii clare și consecvente poate ajuta la reducerea comportamentelor disruptive:
- Stabilirea unui mediu structurat, cu reguli clare și consecvente
Elevii cu CD au nevoie de structură și predictibilitate. Este important să se stabilească reguli simple, explicite, care să fie aplicate în mod constant. Un mediu previzibil, cu reguli clare și consecințe aplicate consecvent, poate ajuta elevii să-și regleze comportamentele. Este important să se comunice regulile în mod explicit și să se monitorizeze aplicarea acestora.
2. Promovarea relațiilor pozitive
Elevii cu CD tind să răspundă mai bine în contexte în care se simt respectați și susținuți. Profesorii ar trebui să evite confruntările directe și să se concentreze pe consolidarea unui raport bazat pe încredere. Crearea unui mediu sigur și susținător este esențial. Profesorii pot încuraja comportamentele pozitive prin recompense și feedback imediat.
3. Promovarea activităților colaborative
Implicarea elevilor în activități de grup care pun accent pe cooperare și empatie poate diminua tendințele agresive și poate îmbunătăți relațiile interpersonale.
4. Reducerea stimulilor perturbatori
Adaptarea mediului clasei, cum ar fi minimizarea distragerilor sau oferirea de spații liniștite, poate ajuta la gestionarea impulsivității și a agresivității.
5. Implicarea elevului în luarea deciziilor
Oferirea oportunităților de a-și asuma responsabilități și de a lua decizii îi poate ajuta să dezvolte un simț al controlului și să reducă comportamentele sfidătoare.
6. Managementul conflictelor
Profesorii pot utiliza tehnici de mediere și negociere pentru a rezolva conflictele din clasă, oferind modele pozitive de rezolvare a problemelor.
7. Colaborarea cu familia și specialiștii
Comunicarea deschisă cu părinții și implicarea consilierilor școlari poate facilita o intervenție multidisciplinară, esențială pentru sprijinirea elevului și crearea unui plan coerent de sprijin.
Tulburările de conduită reprezintă o provocare complexă, dar abordarea lor cu înțelegere și strategie poate face o diferență semnificativă în viața elevilor afectați. Profesorii joacă un rol cheie în identificarea și gestionarea acestor comportamente, contribuind astfel la îmbunătățirea climatului educațional și la dezvoltarea elevilor. Printr-o mai bună înțelegere a mecanismelor și a nevoilor specifice, școala poate deveni un mediu în care fiecare copil are șansa de a-și atinge potențialul maxim.
Psiholog Gina-Ioana Butiuc
Bibliografie:
Baker, K. (2013). Conduct disorders in children and adolescents. Paediatrics and Child Health, 23(1), 24-29.
Frick, P. J. (2016). Current research on conduct disorder in children and adolescents. South African Journal of Psychology, 46(2), 160-174.
Moffitt, T. E., & Scott, S. (2008). Conduct disorders of childhood and adolescence. Rutter’s child and adolescent psychiatry, 543-564.
